Menu
Raioane, judeţe sau regiuni?

Raioane, judeţe sau regiuni?

Raioane, judeţe sau regiuni? Reforme, reforme şi ...

Cât de des faceţi sport?

Cât de des faceţi sport?

Am ajuns la finalul Lunii Olimpice, perioadă în ca...

Accesoriile pentru vacanţa de vară – la preţuri de lux

Accesoriile pentru vacanţa de vară – la preţu…

Accesoriile pentru vacanţa de vară – la preţuri de...

Admiterea la Şcoala profesion ală din Hânceşti

Admiterea la Şcoala profesion ală din Hânceşt…

Școala în care eşti plătit să înveţi și care îți a...

Interviu cu Albert Darie

Interviu cu Albert Darie

La o cafea cu Albert Darie, şeful Inspecţiei Ecolo...

Viceministrul Muncii în vizită la Hânceşti

Viceministrul Muncii în vizită la Hânceşti

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei ...

Succes pentru proiectul “Vineri Film’s”

Succes pentru proiectul “Vineri Film’s”

Proiectul  “Vineri Film’s” a fost lansat cu succes...

Marele premiu pentru actorii din Mingir

Marele premiu pentru actorii din Mingir

Marele premiu pentru trupa de teatru „Ghioceii” la...

Excursie pentru sportivii din Hânceşti

Excursie pentru sportivii din Hânceşti

Tinerii sportivi din Hânceşti – în vizită la Unive...

Primul val de deportări

Primul val de deportări

Primul val de deportări – comemorat la Hânceşti

FC Petrocub - la înălţimi

FC Petrocub - la înălţimi

FC Petrocub se pregăteşte de Campionatul Moldovei ...

Ziua medicului la Hânceşti

Ziua medicului la Hânceşti

Diplome şi dedicaţii muzicale pentru medicii din r...

Donaţie de ambulanţe

Donaţie de ambulanţe

Încă o donație pentru Spitalul raional venită din ...

Motocicletă implicată în accident

Motocicletă implicată în accident

Doi tineri pe motocicletă s-au tamponat violent în...

Indemnizaţii mai mari pentru medicii care... fug

Indemnizaţii mai mari pentru medicii care... …

Ţara rămâne fără medici şi cadre medicale, care pr...

Turneu la lupte libere

Turneu la lupte libere

Turneul Naţional de lupte libere „Cupa Hânceşti” -...

Cât vă costă o vacanţă?!

Cât vă costă o vacanţă?!

O vacanţă de vis se prea poate să rămână la statut...

Pe uliţa satului… Şipoteni     

Pe uliţa satului… Şipoteni    

Satul Şipoteni a prins viaţă şi culoare!

Prev Next

Şi-au omorât sora pentru a nu muri de foame...”

Şi-au omorât sora pentru a nu muri de foame...”

Foametea din 1947 a omorât sute de mii de oameni din Moldova.

 

„În satul Caracui, trei fraţi şi-au omorât sora mai mică pentru a nu muri de foame...”

De la genocidul prin foametea organizată în Basarabia, de către socialiştii – comuniştii ocupanţilor sovietici din toamna – iarna anilor 1946 – 1947 au trecut 70 de ani, dintre care 25 de ani sub aşa-zisa independenţă sub presiunea tancurilor ruseşti, în consecinţă, în anul 1992 (războiul transnistrean), fiind omorâţi sute de soldaţi basarabeni. 

Despre victimele foametei şi cifrele celor care au fost doborâţi de acest fenomen, ne-a vorbit Constantin Mitache, preşedintele Asociaţiei pensionarilor din Hânceşti şi colecţionarul de documente vechi.

„Unii zic că foametea a fost cauzată de seceta din anii 1945 – 1946, dar nu este adevărat. Moldovenii au avut cu ce trăi, dar au fost furaţi până la ultimul bob, animale şi păsări, tot. Ocupanţii ruşi înţelegeau că foamea şi lipsa de hrană trezeşte cele mai groaznice sentimente înfricoşătoare a morţii tragice şi în acest mod vor dobândi mai uşor supunerea totală. Acest fapt este dovedit şi recunoscut de unii călăi oficiali. Conform unor date oficiale din arhiva anului 1987, din cauza foametei au murit câteva sute de mii de persoane. După revizuirea arhivelor şi nimicirea parţială de către KGB a acestora în anii 1992 – 1993, multe urme au fost şterse, tocmai de aceea în arhiva moscovită figurează cifra de 350 000 de oameni, iar în cea moldovenească numai 216 000 de oameni, omorâţi prin genocidul foametei”, a spus dl Mitache.

Se ştie că apogeul foametei a fost atins între 7 şi 10 februarie 1947, când a fost înregistrată cea mai înaltă rată a foametei (peste 600 de persoane pe zi), deşi conform condicilor bisericeşti şi Oficiului stare civilă, cifra este mult mai mare. Tot aici, foametea a provocat o creştere înspăimântătoare a criminalităţii şi canibalismului. Despre câteva din astfel de cazuri ne vorbeşte cunoscătorul în domeniu, dl Mitache.

 

Cazuri de canibalism în raionul Kotovsk (Hânceşti)

 

„Primele cazuri de canibalism datează cu începutul lunii iunie 1946, în satele Pecea şi Alexandreşti (Slobozia), raionul Râşcani. Asemenea cazuri au avut loc şi în raionul Kotovsk (acum Hânceşti). În s. Caracui, trei copii de 11, 8 şi 5 ani au omorât-o pe sora lor de 2 ani, au dezmembrat-o şi au fiert-o într-un ceaun. După ce au mâncat-o, oasele le-au aruncat pe foc. În s. Tălăieşti, I. Şova şi soţia sa au părăsit 6 copii, M. Ciaglei au lăsat 2 copii, M. Golovneac – 3 copii şi au plecat în Ucraina să se salveze, iar de acolo în Rusia. Se întâmpla ca oamenii pur şi simplu să dispară, iar una din cauze era faptul că călăii ruşi aveau nevoie de forţă de muncă, nu şi de copiii muncitorilor. Oamenii erau puşi în situaţia în care erau nevoiţi să-şi părăsească părinţii şi copiii, sortindu-le moarte prin foame, frig, boală... Erau şi de aceia care nu suportau să vadă chinul copiilor care mureau de foame, îi lăsau în voia sorţii şi plecau să-şi caute salvarea”- a declarat dl Mitache.

Foametea a provocat şi morbiditatea populaţiei din cauza consumului de plante dăunătoare, deşeuri, produse industriale dăunătoare, cadavre descompuse. Oamenii mureau în număr considerabil mai ales în sate. În oraşe locuia nomenclatura  sovietică şi se mai găseau câte ceva din provizii. În punctele de alimentare, înfiinţate în iarna anilor 1946 – 1947, norma de pâine pe zi era de 200 de grame, dar această normă era oferită numai în cazurile în care satul respectiv livrase statului, conform planului „postavca” de cereale şi alte produse alimentare, dar şi achitarea impozitelor (ireale, în anii de secetă). Conform datelor arhivate, în „selisovetul”  Kotovsc (primăria Hânceşti), familia Papanaga cu şase membri ai săi, având în proprietate 2 ha de pământ, după ce li s-a luat totul, la 13 noiembrie au primit 100 kg de grâu. Exact peste o lună, în ziua controlului, le rămăsese 10 kg de grâu (alte produse nu au fost depistate). Fiind întrebaţi cum vor supravieţui, aceştia au spus că dacă nu-i va ajuta statul, vor muri... Familia Tcaci, la 7 noiembrie a primit 150 kg de grâu din fondul „prodovolistvenaia ssuda”, adică creditul alimentar, la ziua controlului, peste o lună în familie mai rămăsese doar 2,5 kg de grâu. 

Domnul Mitache ne mai povesteşte că în acea perioadă, în s. Bozieni erau bolnavi de distrofie provocată de foame 59 de familii, din aceste familii – 50 erau copii. În sat au fost mâncaţi aproximativ 50 de cai.

  „Familia Chişcari din acelaşi sat, trăia din banii câştigaţi din jumătatea de cal vândută, iar cu cealaltă jumătate se hrăneau ei. În s. Căţeleni, în 15 gospodării erau câte 2-3 bolnavi de distrofie. Directorul şcolii de atunci, A. Boldovici, declara comitetului raional de partid (comunist) că în sat generează foametea, iar frecvenţa elevilor a scăzut cu 74 %. Copiii mâncau coajă de seminţe de floarea soarelui, inima beţelor de porumb, ghinde, fire de iarbă etc. În arhiva rusă am găsit multe date veritabile conform cărora foametea a sporit procesul de migraţie în Moldova. În anul 1946  au fost înregistrate 400 de încercări de a trece ilegal graniţa României, în ianuarie 1947 – 101 persoane.

  Sănătatea întregii populaţii a avut de suferit: la 1 martie 1947, în republică s-au înregistrat 238 mii de bolnavi de distrofie cauzată de foamete. În decembrie 1947, în raioanele Kotovsk – Cimişlia 80 la sută erau bolnavi de această boală groaznică. În ceea ce priveşte migraţia, familiile cu mulţi copii nu o puteau face, însă acest fenomen a provocat dezbinarea şi părăsirea familiilor. Oamenii mergeau în ţara ocupantului unde munceau în sudoarea frunţii pentru o bucăţică de pâine (în adevăratul sens al cuvântului)”, a mai spus interlocutorul nostru.

 

Dovezi documentale precum că foametea de după război a fost una organizată

 

Într-un raport al ministrului culturilor tehnice de atunci, V. Şnîreov, înaintat primului secretar al CCCPM, N. Covali şi preşedintelui Sovietului miniştrilor RSSM G. Rudi, scria: „Pe drum din Ciadîr Lunga până la Congaz se tăvălesc multe cadavre, care nu au fost strânse timp îndelungat. În primul sat, Baurci, e pustiu, în centrul satului este „selisovetul” (primăria) care este ticsit cu bătrânele şi copii umflaţi de foame, mulţi în stare de inconştienţă... Mâncatul cadavrelor are loc în masă, au fost stabilite cazuri  de furt a cadavrelor, în ziua respectivă în sat au murit de foame 26 persoane, în jumătate de zi au fost depistate 73 de cadavre ascunse în şoproane şi sub suluri de omăt, la majoritatea le era tăiată carnea de pe ei, picioarele şi mâinile...”.

  Drept confirmare a celor spuse, în septembrie 1947, conducerea judeţului Cahul (pe atunci), declară despre canibalism şi întrebuinţare în calitate de hrană a cadavrelor de oameni în mai multe sate, iar la 7-8 februarie a aceluiaşi an în Congaz au fost constatate 4 omoruri în scop canibalic. Au fost de asemenea constatate cazuri de furt a cadavrelor din cimitire. În ianuarie a aceluiaşi an, o ţărancă din s. Ţambala şi-a tăiat doi copii din patru pentru a se hrăni. Un bărbat din s. Chişcăreni şi-a sugrumat în acelaşi scop vecina. Acestea sunt doar câteva cazuri identificate şi enumerate. 

  Şi în raionul nostru oamenii au dus-o foarte greu, neavând ce mânca. Despre calvarul de atunci ne povesteşte Vasile Todoseiciuc, un bătrân pensionar de 78 ani din c. Crasnoarmeiscoe, care pe vremea foametei avea doar 9 ani şi a văzut moartea cu ochii lui.

„Tare grele vremuri au mai fost. Nu aveam ce mânca şi mama strângea ciurlan, o plantă ghimpoasă care creştea şi acoperea pământul. Era, de fapt, unica plantă care se făcea. Tata o usca şi o aranja în scârtă. Apoi, mama făcea focul în plită şi după ce scotea tot jăraticul, punea ciurlanul în sobă ca să se usuce. Apoi îl aduna, îl alegea, îl cernea şi îl trecea prin râşniţă. Din acest ciurlan măcinat ne făcea mama ciorbă. Tata se ducea câte două săptămâni prin Ucraina, pe unde lucra, pe unde cerşea, dar venea acasă cu câte o mână de grâu sau secară. La şcoală mă duceam încălţat în picioare cu un papuc de-al mamei şi cu unul de-al tatei. Eram şapte copii la părinţi, însă, doi dintre cei mai mici au fost răpuşi de foamete. În primăvară – vară creştea loboda şi o mâncam de nevoie, dar ni se umflau burţile de te lua groaza. Priveam pe fereastră cum duceau morţii rând pe rând la cimitir. Groparii săpau groapa şi stăteau toată ziua acolo, tot aruncând câte un cadavru în groapă... În acea perioadă nu se auzea şi nu se vedea nici un câine prin sat, erau mâncaţi până şi caii sau vacile. Prin sat se zvonea că unii se hrăneau chiar cu cadavrele oamenilor…”- ne-a povestit cu lacrimi în ochi, bătrânul.

Conform actelor de atunci, mai multe ţări aşa precum România, America, Marea Britanie, Italia, Franţa şi Spania propuneau ajutor, dar au fost refuzaţi de către ocupanţii ruşi care urmăreau scopul de supunere a basarabenilor. Ei vroiau să bage frica  în poporul moldovean pentru ca aceştia să muncească anul împrejur pentru a se hrăni.

„La data de 27-29 august 1947, când era clar că gospodăriile ţărăneşti vor obţine o recoltă bună, preşedintele Consiliului de miniştri G. Rudi a declarat: „Colectivizarea este sarcina arzătoare a structurilor de partid, dirijată de însăşi biroul CC al PC din URSS”. 

În şedinţa închisă, împreună cu prim secretarul Covali au decis să deporteze proprietarii care nu vor să dea pământul şi vitele în colhoz, iar averea să le fie confiscată. Ministrul securităţii Iosif Mordoveţ la 1 septembrie a şi prezentat lista a 8260 de familii din cei mai înstăriţi gospodar, dar a propus să li se dea seminţe şi după ce vor însămânţa, mai aproape de cultivarea roadei să-i ridice şi să-i ducă. Aşa şi au făcut, roada fiind trecută ca fiind a colhozului...” a spus în încheiere Constantin Mitache, care a studiat amănunţit subiectul.

Astăzi ne este greu să credem că acest calvar s-a întâmplat la o depărtare de ani nu tocmai mare. Părinţii, bunicii şi străbunicii noştri sunt acei care astăzi nu îşi pot aminti de teroarea foametei fără lacrimi în ochi. Iar noi, cei care astăzi ne înrobim în ţări străine, am uitat cum se luptă pentru propriul destin, or, probabil frica de a muri de foame şi neajunsuri ne este, din păcate, băgată în măduva oaselor.

 

Elena GOLUBNIC

 

back to top

Alte știri

Interviu

Interviu cu Albert Darie

Interviu cu Albert Darie

23-06-2017 | Hits:108

La o cafea cu Albert Darie, şeful Inspecţiei Ecologice Hânceşti „Fiecare trebui...

Educaţie

Admiterea la Şcoala profesion ală din Hânceşti

Admiterea la Şcoala profesion ală din Hânceşti

23-06-2017 | Hits:123

Școala în care eşti plătit să înveţi și care îți asigură un job după absolvire -...

Economie

Accesoriile pentru vacanţa de vară – la preţuri de lux

Accesoriile pentru vacanţa de vară – la preţuri de lux

23-06-2017 | Hits:58

Accesoriile pentru vacanţa de vară – la preţuri de lux Cât costă costumele de b...

Social

Cât de des faceţi sport?

Cât de des faceţi sport?

23-06-2017 | Hits:57

Am ajuns la finalul Lunii Olimpice, perioadă în care majoritatea copiilor, în sp...

Sport

Cupa raionului Hânceşti la tenis de masă

23-06-2017 | Hits:12

Cupa raionului Hânceşti la tenis de masă Duminică, 18 iunie, a demarat Cupa rai...

Societate

Viceministrul Muncii în vizită la Hânceşti

Viceministrul Muncii în vizită la Hânceşti

22-06-2017 | Hits:119

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei ne pregătește noi modificări l...